Monthly Archives: January 2011

Lacrimi (2)

Îţi doreşti

Mai mult decât o să primeşti!

Îţi doreşti o iubire

Şi fericire.

O privire mi-e de ajuns

Să-ţi spun ce am de spus…

 

E durere în tăcere.

Sfînta durere…

Scumpa tăcere…

 

E un dor ce greu mă apasă,

Un dor năpraznic, de lasă.

Lasă-n urma lui

Lacrimile omului!

Lacrimile tale, a mele,

Lacrimi grele de durere…

 

Lacrimile noastre sunt

Ceea ce am vrea noi să fie?

Mă îndoiesc…

Pentru că dor o veşnicie…

 

Oh, veşnicie cu lacrimi amare!

Unde mă duci tu oare?

Mă duci în prag de disperare.

Pentru că nu mai am lacrimi amare…

 

S-au dus şi tot dus

Cu al meu dor

De tot trecător

Cu timpul, a toate-iertător.

Iubirea

Ce este iubirea? Să fie miraj? Să fie al vieţii gaj. Sau o simplă plămădire a imaginaţiei noastre puerile.

Poate aflasem ce e iubirea… până mi-ai tăiat craca… Poate tocmai de aia:

Fiecare pas mi te scoate în cale… fiecare zi, mi te aduce în minte…Doare! Cu fiecare pas ce-l fac, cu fiecare zi ce trece, îmi dau seama că ceva lipsește. Poate tu, poate un altul? Chipul tău e doar o amintire ce îmi vine în minte cu fiecare răzvrtire, cu fiecare zvâcnire.

Nu eşti Făt-Frumos… dar ai fost pentru mine cea mai dulce sclipire, sclipirea de geniu… aceea ce vine omului prea rar să o poată preţui.

Nimic de la tine nu pot să ascund, nici măcar floarea aceea din vază! Nici cadoul de Crăciun… de ce oare? Pozele nu pot să le şterg, nu toate. Am nevoie de o amintire care să mă tragă înapoi la tine, în clipele dulci, în care eram „noi”! Noi şi nimeni în jur să ne ştie, şi îţi jur că mi-e dor, să mă ţii de mână, să îmi fii învăţător!

Lacrima îmi curge din nou pe obraz, nu o pot opri… nu mai am curaj. Nu mai am nici putere… aşa că o înec în tăcere, cu nodul ce mi se pune în gât atunci când mă gândesc la “noi” şi la tot ce a însemnat pentru mine, trecutul acesta, oarecum recent…

Săruturile tale, vise îndelungi asemeni acelor Nibelungi, mângâierea ta, atingere celestă. Amintirea mea? O dulce utopie a ceea ce trebuia să fie!

Ştiu că mă respecţi, şi eu te respect. Dar, oare, nu regreţi ce ai spus atunci şi nici nu vrei să îndrepţi?

Asta să fie iubirea?

Nu!!

Iubirea e Utopia relaţiei de cuplu… nu mai cred în ea!!!!(până la proba contrarie…)

2008(Uitare)(1)

O nouă zi?

O nouă lună?

Un nou an…?!

La ce sunt bune oare?

Că sunt noi?
De fapt, suntem tot noi,

Dar mai vechi,

Ca nişte scoici

Pe malul mării,

Încet, încet date uitării…

 

Mă uit la calendar.

Văd ceva bizar,

Văd cum zilele dispar

Una câte una,

Şi dispar întruna.

Şi a mai plecat una…

Oare era bună?

Oare era rea?

N-am să aflu de la ea…

 

P.S.:  Ştiu că tind să mă repet, cu aceleaşi poezii, dar aici chiar aş vrea să fie cât de cât în ordine cronologică…  aşa că,  asta e prima poezie scrisă de mine în 2008.

 

 

%d bloggers like this: