Priveşte (19)


Când lumea şi timpul erau contra mea,

Ai reapărut ca o umbră, în viaţa mea

Ţi-ai amintit de mine…

Ţi-aş fi dat orice să fii cu mine.

Mi-am dorit şi îmi doresc

Din nou să te privesc,

Să-ţi fiu din nou alături,

Să nu mă mai dai în lături.

Priveşte-mă în ochi,

Să văd eu în ai tăi

Ce o să faci şi cum gândeşti,

Dacă mă mai iubeşti.

Of! aş vrea acum să pot să mă opresc,

La tine să nu mă mai gândesc.

Numai rău îmi fac,

Îmi dai lumea peste cap…

Cu totate astea te-am preţuit,

Nu te-am jignit,

Ţi-am fost alături dacă a trebuit.

Nu m-am dat în lături de la nimic.

Mă întreb dacă ai vrea,

Să aterizez în viaţa ta,

Să fim iar împreună,

Cum era în „vremea bună”.

Dar oare aş avea astă putere

Să trec peste durere,

Peste tot ce mă apasă,

Peste toat-această angoasă?

Nu mai ştiu,

Nu vreau să ştiu.

Iar s-a facut tîrziu.

E mult prea tîrziu în noapte,

Să ştiu ce ne desparte.

Cîţi kilometri sunt,

Pana la capăt de Pămînt?

 

Advertisements

About madRaluk

Seven downward slopes Seven bloodied hopes Seven are your burning fires Seven your desires....

Posted on 7 July 2011, in poezie. Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: